Sunt legale tăierile de păduri din parcurile naționale?

Nu de puține ori auzim și vedem știri și postări despre „măcelul” din parcurile naționale, autorii afirmațiilor referindu-se de fiecare dată la „defrișările” masive de păduri din cuprinsul acestora, iar la pachet vin și comentariile cu mult venin, blestemele și înjurăturile la adresa celor care le fac și le îngăduie, a familiilor lor până la cel mai îndepărtat membru cunoscut. În avangarda celor blestemați pentru aceste nenorociri stau de fiecare dată pădurarii, în dreptul cărora n-a mai rămas niciun dram de credibilitate pentru furturile din pădure, făcute „fără cel mai elementar bun simț”, vorba unui cunoscut.

Sunt legale tăierile de păduri din parcurile naționale? Pentru a ne edifica cu privire la această întrebare vă propun să ne aruncăm o privire asupra sistemului de arii protejate din țara noastră și a parcurilor naționale în special, precum și a modului de constituire și de administrare a acestora.

Ariile protejate din România au fost create cu scopul de a garanta conservarea și utilizarea durabilă a patrimoniului natural, văzut ca obiectiv de interes public major și componentă fundamentală a strategiei naționale pentru dezvoltare durabilă. Pe teritoriul țării sunt constituite, conform legii, patru categorii de arii protejate: a) de interes internațional, b) de interes comunitar, c) de interes național (care includ parcurile naționale și naturale) și d) de interes județean sau local.

Declararea unui teritoriu ca parc național, spre exemplu, implică realizarea unui studiu de fundamentare științifică cu documentație cartografică ce relevă folosințele terenurilor, situația juridică a imobilelor din viitoarea arie protejată și situația proprietarilor, necesită apoi obținerea avizului Comisiei Monumentelor Naturii a Academiei Române și, mai nou, hotărârea de avizarea a suprafeței de către autoritatea locală. În final, legiferarea ca parc național se face prin hotărâre a Guvernului României.

Administrarea ariilor naturale protejate se poate face în diverse moduri, dar pentru parcurile naționale se impune prin lege administrarea prin structuri special constituite, adică prin entități de sine stătătoare, așa cum sunt deja cunoscutele administrații de parc, care sunt înființate și funcționează doar pentru acest scop. Aceste structuri sunt sprijinite în actul de administrare al ariei protejate de către un Consiliu Consultativ format dintr-o paletă largă de instituții precum autoritățile locale și județene, diverse instituții guvernamentale, organizații neguvernamentale, etc. și de un Consiliu Științific cu rol de autoritate științifică la nivelul ariei protejate, formată din persoane cu reputație științifică în domenii ce țin de protecția mediului sau înrudite.

În cuprinsul unui parc național se delimitează mai multe zone în funcție de modul în care diversele habitate și specii sunt răspândite, în fiecare tip de zonă fiind permise sau interzise activități. Delimitarea acestor zone are la bază cartări de habitate și specii, se dezbate în consiliile administrației și se stabilește prin planurile de managament. Astfel, într-un parc se delimitează:

a) zone cu protecție strictă – sunt zonele de cea mai mare importanță științifică, iar în aceste zone sunt interzise orice activități umane cu excepția celor de cercetare, prin urmare tăierile de arbori sunt complet interzise;

b) zone de protecție integrală – sunt zonele cu cele mai valoroase bunuri ale patrimoniului natural în care sunt interzise multe dintre activitățile umane; poate cea mai importantă activitate permisă este cea de utilizare rațională a pajiștilor, adică pășunatul cu animale domestice. Tăierile de arbori nu sunt permise decât pentru înlăturarea efectelor unor calamități naturale, adică în situațiile în care apar rupturi sau doborâturi de vânt, atacuri puternice de dăunători.

c) zonele tampon numite și zone de conservare durabilă, sunt delimitate în jurul celor două tipuri de zone prezentate mai sus iar aici, corespunzător importanței mai scăzute pentru biodiversitate, se pot efectua tăieri de arbori în cadrul lucrărilor de conservare, a lucrărilor de îngrijire și conducere; cu excepția primului rând de parcele silvice limitrofe ZPS și ZPI sunt permise și tratamente silviculturale care promovează regenerarea naturală, adică tăieri de arbori maturi;

d) zonele de dezvoltare durabilă a activităților umane sunt cele mai puțin importante zone din parcurile naționale din punct de vedere al elementelor de biodiversitate și prin urmare sunt permise, cu unele limitări, toate tipurile de tăieri de arbori din cadrul lucrărilor silvice, inclusiv tăieri rase pe suprafețe mici.

Am prezentat aceste elemente destul de tehnice doar pentru vă face să înțelegeți că, în acord cu legislația românească, în parcurile naționale tăierile de păduri nu sunt interzise complet. Restricțiile impuse prin zonarea ariei protejate sunt preluate și armonizate cu prevederile amenajamentelor silvice, astfel încât cele două instrumente de management – al ariei protejate și al fondului forestier să nu conțină prevederi antagonice. În ultima vreme apar voci din ce în ce mai puternice care susțin ideea ca tăierile să fie definitiv oprite în parcurile naționale, iar acest lucru nu ar fi exclus și poate nici rău, dar trebuie să ținem seama de faptul că teritoriul unui parc național se întinde pe mii, chiar zeci de mii de hectare și cuprinde în cele mai multe cazuri numeroase mici proprietăți forestiere private. Interzicerea definitivă a tăierilor de arbori îi lasă pe proprietarii din cuprinsul parcului fără uzufructul proprietății, cel mai adesea lemn de foc, dar nu numai. În acest caz, statul are obligația plății către acești proprietari a unor compensații financiare pentru restricțiile impuse privind exploatarea și valorificarea lemnului din suprafețele supuse regimului de conservare. Așadar, extinderea suprafețelor supuse protecției stricte sau integrale în parcurile naționale este o măsură care costă.

Prin urmare, tăierile de păduri din parcurile naționale nu sunt ilegale dacă se respectă prevederile amenajamentelor silvice și ale planurilor de management și în orice caz nu sunt interzise definitiv, așa cum se mai sugerează uneori opiniei publice de către unele ONG-uri prin intermediul unor postări de pe rețelele de socializare. Extinderea arealului zonelor în care să fie interzise tăierile de păduri este o chestiune la îndemâna ministerului de resort și/sau a factorilor interesați din zona respectivă și sunt convins că, atunci când va exista o decizie legiferată în acest sens, silvicultorii o vor respecta cu aceeași disciplină și profesionalism pe care le-au arătat de-a lungul anilor pentru ca România să aibă azi poate cele mai frumoase parcuri naționale din Europa.

3 gânduri despre „Sunt legale tăierile de păduri din parcurile naționale?

  1. Domnule, cei care scriu baliverne si posteaza tot felul de poze cu trenuri si auto incarcate cu lemne nu citesc acest articol ei sunt niste roboti care nu accepta nimic nici nu vor sa fie informati.

    Apreciază

  2. Cum se face că unele porțiuni din zonele de protecție sunt învecinate direct cu pădure de producție, fără a avea zonă tampon?

    Apreciază

    1. Sunt clasificări diferite. Zonele de protecție din parcuri (ZPS și ZPI) sunt altceva decât pădurile cu funcțiuni de protecție din clasificarea silvică. Încercați o întrebare la administrație și veți obține clarificări.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: