De ce ne vindem pădurile străinilor?

Tema pădurilor patriei jefuite de străini apare frecvent în presa audio – video și pe rețelele de socializare, iar majoritatea opiniilor autorilor de articole, de emisiuni sau a oamenilor simpli care comentează sunt tranșante și dau ca sigur verdictul că suntem ireversibil pe o cale greșită. E clar că pădurile țării se distrug cu o viteză amețitoare („suprafața a șase terenuri de fotbal dispare într-o oră”! se spunea la România9), iar lemnul tăiat, mai puțin legal și mai mult ilegal, hrănește lăcomia firmelor străine rapace.

Să fie acesta adevărul despre pădurile României? Și dacă este așa, de ce atâta neputință sau indiferență a autorităților statului? Vă propun să facem un mic periplu prin timp pentru a ajunge la tema noastră, a jefuirii pădurilor de către străini.

În perioada comunistă, pădurile țării erau gospodărite într-un concept unitar. Aparțineau unui singur proprietar – statul – iar acesta își formula politici publice stabile pe termene medii și lungi. Se avea în vedere valorizarea tuturor beneficiilor oferite de pădure, dar accentul cădea pe latura lor productivă și în secundar pe efectele ecologice și de mediu. Economia centralizată avea nevoie să producă. Se tăia mai mult lemn decât se taie astăzi, dar beneficiarii erau în cea mai mare parte întreprinderile de stat care produceau cele mai variate produse din lemn și derivate: cherestele, plăci, placaje, mobilă, tâmplărie, ambalaje, celuloză, hârtie, instrumente muzicale, ș.a.. După revoluție, asemenea întregii industrii românești, aceste combinate și fabrici care prelucrau lemn s-au prăbușit, iar economia forestieră a intrat treptat în criză. În paralel, conceptul unitar de gospodărire a pădurilor a început să se destrame pe fondul aplicării legilor de restituire a proprietăților forestiere. În 30 de ani s-au retrocedat mai bine de jumătate din pădurile țării și au apărut zeci de mii de proprietăți cu sute de mii de proprietari. Anii 2000 găseau România cu economia șubrezită și într-o lipsă acută de capital și investiții și de aceea a fost unanim acceptat că pentru resuscitarea economiei naționale sunt necesare investiții străine. Pe fondul unei inflații de resursă de lemn ca urmare a colapsului din industria românească și a disperării cu care autoritățile la nivel local și central căutau să atragă investițiile străine, după anii 2000 au început să apară în România primele fabrici ale marilor companii austriece. În fabricile companiilor străine s-au adus cele mai noi și inovative tehnologii, iar lemnului – ca materie primă – i s-a adus o valoare adăugată consistentă. Companiile străine au adus management performant și investiții complementare inteligente, încercând (și reușind) să scoată din lemn maximul de profit. Au folosit lemnul pentru produsele de bază, iar resturile și deșeurile lemnoase pentru producția secundară de peleți, brichete, etc., coaja pentru cogenerarea energiei. În concluzie, au realizat produse variate, diversificate, cu valoare mare adăugată, au generat producție industrială la prețuri extrem de competitive. Cu produse de calitate și cu prețuri competitive au reușit să câștige piețe importante din Europa, America, Asia. De pe urma exporturilor, aceste companii au adus bani în buni în țara noastră, au contribuit favorabil la balanța comercială a țării, iar materia primă au plătit-o la prețuri foarte bune. Vă puteți arunca o privire pe rezultatele financiare ale celui mai mare vânzător de lemn ca materie primă din țara noastră (RNP – Romsilva), care a crescut enorm de în trena acestor companii străine (https://www.listafirme.ro/regia-nationala-padurilor-romsilva-ra-1590120/). Dacă în anul 2010 avea profitul brut la cca. 200.000 euro, până în anul 2017 a crescut relativ constant la peste 50.000.000 euro (de peste 250 de ori!!!), iar această evoluție este rezultatul consolidării pieței de consum de lemn ca urmare a prezenței marilor firme străine, a creșterii cererii pentru această resursă și nu o ultraperformanță a managementului companiei noastre naționale. Mare parte din profiturile regiei au ajuns la bugetul de stat, pentru nevoile acestuia.

Deși aparent cu un comportament de catifea în business, companiile străine au devorat însă micile afaceri și le-au eliminat prin competitivitate, fiind din acest punct de vedere un rău pentru economii, mai ales pentru cele locale. Dar ceea ce s-a petrecut în piața firmelor de procesare a lemnului nu diferă cu nimic de ceea ce s-a întâmplat cu supermarket-urile străine și închiderea magazinelor din scara de bloc. Prezența firmelor străine care consumă lemn în țara noastră se datorează faptului că România deține una dintre cele mai importante resurse forestiere ale Europei și globalizării, fenomen pe care mulți îl pun declarativ sub semnul scepticismului, dar îl cultivă și îl cresc prin comportamentul de zi cu zi. Chiar și cei mai mari euro-sceptici se bulucesc în supermarketuri și vânează bilete de avion low-cost, produse ale globalizării.
Acum, când firmele străine au început să facă profit, unii le privesc cu râvnă și țipă, fac marșuri, cer ridicarea certificatelor, scoaterea acestora în afara legii, nesocotind, într-o lipsă totală de obiectivitate, care a fost rolul acestora în dezvoltarea sectorială și găsindu-le principalele vinovate pentru distrugerea „aurului verde” național. Apreciez că pentru România, prezența companiilor străine aduce mult mai multe beneficii decât dezavantaje, apreciez că aceste entități sunt uneori pe nedrept desemnate responsabile pentru răul din pădurile noastre, doar pentru a motiva neputința noastră de a găsi mijloace eficiente și pragmatice pentru limitarea tăierilor ilegale. Ar trebui mai degrabă să învățăm de la ei despre cum să investim eficient, să administrăm afacerile, riscurile, crizele și succesele, ar trebui să cultivăm relații comerciale oneste și de durată și să nu mai justificăm neputințele de administrare judicioasă a unui sector pe seama cotropitorilor.