(Eco)-isteria defrișării pădurilor României

Societatea românească trăiește de câțiva ani buni fobia că va rămâne fără oxigen din cauza defrișărilor masive de păduri. La vârful manifestărilor isterice (cu răspândire comunitară), stau presa, organizațiile și activiști de mediu. Subiectul este sensibil și a fost adesea prezentat cu audiențe de succes în presa scrisă, dar mai ales pe cele mai importante posturi naționale de televiziune. Conturile despre păduri și defrișarea acestora au adunat pe rețelele de socializare mii și mii de aprecieri, un adevărat succes pentru cei care le-au creat. Consecința acestei situații este că s-a impregnat în subconștientul societății, și chiar al decidenților politici, un profund sentiment că pădurile se distrug, că silvicultura românească este la pragul de dezastru. Silvicultorilor, adică acelor oameni care lucrează pentru a gospodări pădurile, li s-a lipit eticheta persoanei responsabile de răul populației. Cu ”svastica” pe braț, silvicultorilor li s-a servit în ultimii ani și o legislație pe măsură, urcându-i practic la bordul expresului ce duce spre extincția acestei meserii.

Am certitudinea că ceea ce se întâmplă astăzi cu silvicultura și silvicultorii este rodul unor lucruri exagerat prezentate în mass media și că (eco)-isteria din spațiul public este generată mai degrabă de fuga după senzațional și audiențe care aduc faimă și, în ultimă instanță, bani. Vă propun să trecem succint, în limbaj simplu, prin conceptele care stau la baza gospodăririi pădurilor din România și să vedem de ce activiștii de mediu nu au dreptate când pun silvicultura la zid.

Silvicultura ca știință aplicată s-a născut acum câteva secole. Pe la sfârșitul secolului al XVII-lea în Europa centrală și de vest pădurile începeau să fie intens exploatate pentru lemn, folosit ca materie primă în construcții, ca lemn de mină, pentru nevoi energetice. Transporturile fiind la acea vreme slab dezvoltate atât ca infrastructură cât și ca mijloace, presiunea s-a pus în primul rând pe pădurile din apropierea marilor aglomerări urbane. Nu a trecut prea mult până când oamenii vremii au sesizat tendința de supra-exploatare a acestei resurse și necesitatea menținerii unui echilibru în acest sens. Principiul dezvoltării durabile, definit astăzi ca acea dezvoltare care satisface nevoile prezentului fără să compromită posibilitatea generațiilor viitoare de a-și asigura propriile nevoi (în raportul Our Commun Future, WCED) a fost pentru prima dată menționat la 1713 de un contabil german, Hans Carl von Karlowitz în lucrarea Sylvicultura oeconomica. Au urmat lucrările iluștrilor și erudiților silvicultori pur – sânge cum ar fi Georg Ludwig Hartig sau Heinrich Cotta care au pus bazele silviculturii ca știință și au fondat primele școli superioare de silvicultură. În Canada, Statele Unite, Rusia au existat preocupări asemănătoare pentru ca astăzi silvicultura să reprezinte o disciplină de învățământ, o știință și o ramură a economiei globale care are în centrul preocupărilor pădurea și beneficiile economice, ecologice și socio-culturale furnizate de acestea.

Țara noastră a integrat la rându-i conceptele, principiile, metodele de gospodărire durabilă a pădurilor și le-a statuat în legislația națională începând cu primul Cod Silvic adoptat în 1881 de către regele Carol I. România a introdus obligatoriu amenajamentul silvic ca instrument de lucru în gospodărirea pădurilor, iar începând cu anul 1956 toate pădurile erau amenajate, asigurându-li-se astfel o administrare unitară. Cu unele adaptări, amenajamentul silvic reprezintă și astăzi principalul mijloc prin care se asigură gospodărirea durabilă a pădurilor.

Prin amenajamentul silvic se realizează o organizare administrativă a pădurilor, fiind împărțite teritorial în suprafețe omogene, în acord cu unele caracteristici ale acestora (după compoziție, vârstă, productivitate, ș.a.). Practic, în cadrul procesului de amenajare, pădurea se împarte în unități teritoriale precum sunt împărțite terenurile agricole în tarlale și parcele. Fiecărei suprafețe astfel delimitată (numită unitate amenajistică – u.a. în limbajul uzual al silvicultorilor) i se atribuie o funcțiune prioritară. Unele u.a.-uri au funcție prioritară pentru protecția solului, altele pentru protecție împotriva factorilor climatici, altele pentru producție de lemn, altele pentru recreare, pentru conservarea biodiversității, ș.a.m.d.. După aplicarea unor modelări matematice complexe care au la bază principiul utilizării raționale a pădurilor, iau naștere planurile de gospodărire adică acele înscrisuri pe baza cărora silvicultorul acționează în pădure în termenul de valabilitate de 10 ani al unui amenajament, știind cu mare exactitate ce are de făcut în fiecare bucățică de pădure în parte: care păduri se vor tăia pentru a fi regenerate, în care suprafețe se va interveni pentru corectarea desimii și a compoziției, unde se va împăduri, etc.. Așadar, amenajarea pădurilor și actul de administrare a pădurilor nu este un lucru fără sens în România. Aș putea spune că pădurile și procesul de amenajare a acestora sunt lucruri chiar extrem de complexe și cu mult rost. Le-aș compara cu complexitatea unui autoturism în care multiple sisteme sunt conjugate pentru a asigura deplasare, confort, relaxare, recreare ș.a.m.d..

Sigur că veți spune cum au fost posibile atâtea și atâtea nereguli în pădure în ultimii ani într-un astfel de sistem infailibil. Bineînțeles că multe dintre aceste nereguli au fost adevărate. Ilegalitățile s-au petrecut în haosul de după revoluție și de după aplicarea legilor de retrocedare a proprietăților forestiere și pe fondul lipsei capacității statului de a-și exercita autoritatea. Ilegalități s-au produs și se vor produce. Nu rămâne decât ca autoritățile competente să constate, să investigheze și să pedepsească făptuitorii conform legilor aplicabile.

Am făcut acest scurt periplu prin istoria și specificul silviculturii românești pentru a vă face să înțelegeți că domeniul, cu toate imperfecțiunile sale, nu poate fi lăsat la îndemâna activiștilor de mediu din două motive cel puțin:

1. Cei mai mulți nu se pricep. Privesc pădurea și activitățile care se întâmplă în aceasta prin actul de administrare fără să înțeleagă ce se petrece acolo; își dau cu părerea, stabilesc diagnostice, dau soluții locale și chiar forțează soluții legislative. Ca să continui analogia cu autoturismul, e ca atunci când vezi, spre exemplu, că prin țevile de eșapament ies gaze, iar tu ești activist de mediu și lupți pentru binele omenirii și propui ca acestea să fie astupate.

2. În mare parte sunt șarlatani. Nu îi doare cu adevărat de pădure și de omenire, ci îi interesează exclusiv popularitatea, faima, etc. toate cu scopul de a strânge audiență, like-uri, vizualizări care speră că le vor aduce în final bani. Puneți-le la îndoială postările și declarațiile lor publice.

Am zis ”cei mai mulți” și ”în mare parte” pentru că nu toate ong-urile și nu toți activiștii sunt din categoriile de mai sus. Societatea civilă este un element esențial al democrației, aceasta trebuie să fie alături de silvicultorii de bună condiție (căci sunt și silvicultori în categoriile descrise mai sus, să fim bine înțeleși), să contribuie la procesele decizionale, la transparentizarea domeniului, la procesul legislativ specific.

P.S. Prin rodul muncii acestor așa-ziși activiști de mediu legislația silvică a fost modificată. Prin Legea 197/2020, adoptată de Camera Deputaților în 19.08.2020 cu 250 de voturi pentru, 0 abțineri, 0 voturi împotrivă, s-au adus modificări la Codul Silvic prin care amenajamentele silvice trebuie să facă obiectul unui proces de consultare publică și de evaluare de mediu care va dura, în anumite situații, ani de zile. În acest timp lucrările silvice nu se vor putea realiza, nu se pot autoriza tăieri, nici măcar pentru situații de urgență, pentru defrișări pe amplasamentele lucrărilor de infrastructură, pentru extragerea arborilor care pun în pericol siguranța circulației, exploatarea corespunzătoare a rețelelor electrice, etc.. Suntem unici în Europa.

2 gânduri despre „(Eco)-isteria defrișării pădurilor României

  1. Dacă e pentru așaziși activiști de mediu, e prea lungă alocuțiunea, oricum ei nu înțeleg și nu merită!
    Răul și tot ce se întâmplă în sistem de la acești ” VERDE ECOLOGIȘTI ” vine.

    Apreciază

  2. In sfarsit un comentariu care aduce in evidenta realitatea despre gospodarirea padurilor, care este bazata pe amenajamentele silvice
    Nu putem spune ca nu sunt abateri negative de la acesta,dar nici nu putem sa tratam silvicultorii si tot sectorul forestier si pe cei din industria lemnului ca fiind toti ca un infractor
    Padurile trebuiesc gospodsrite pe baza legislatiei in vigoare asigurand venituri pentru proprietari si celor care castiga existenta prin munca lor in aceste sectoare

    Apreciază

Lasă un răspuns la Doru Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: