PNRR-ul și pădurile României – între realități și fantezii

Programul Național de Redresare și Reziliență este deja cunoscut tuturor prin abundența de mediatizare de care a avut parte. Justificată această popularizare de vreme ce este în joc un buget de 29.182 milioane euro destinați României pentru un instrument care ar trebui să aducă nu doar finanțări, ci mai ales reforme structurale, pe domenii. Vă propun să aruncăm o privire asupra conținutului PNRR-ului în domeniul pădurilor, încercând să vedem care sunt problemele și ce abordări ar fi necesare pentru ca țintele și jaloanele să fie unele realizabile și să nu rămână simple fantezii. Analiza nu ar trebui văzută ca o critică adusă programului, ci poate ca o mică contribuție la modul în care vor fi puse în aplicare aceste măsuri, în dificilul drum către succes.

Așadar, PNRR-ul aprobat alocă domeniului Păduri și protecția biodiversității un buget de 1.173 milioane euro, repartizat pe șase Reforme și Investiții majore.

De departe, componenta cea mai importantă este către Campania de împăduriri, acestea (împăduririle) având o alocare de cca. 62% din bugetul total. Este motivul pentru care în prezentul articol ne vom limita la acest subiect. În investițiile destinate Campaniei naționale de împădurire și reîmpădurire, inclusiv păduri urbane ar intra probabil reîmpăduririle în fond forestier, împăduririle în terenuri din afara fondului forestier și crearea de păduri urbane. Țintele sunt absolut încurajatoare: 25.000 hectare ar urma să fie împădurite până la finele anului 2023 și până la 56.700 hectare până la sfârșitul programului, în 2026. De asemenea, conform programului s-ar crea 50 de hectare păduri urbane la finele lui 2023 și în total 315 hectare până în 2026. Ușor de zis, greu de făcut. Despre păduri urbane nu am să discut, e un domeniu cvasinecunoscut chiar și pentru noi, cei care lucrăm în silvicultură. Pe celelalte, să le luăm pe rând.

Reîmpăduririle trebuie realizate în suprafețe unde a existat anterior pădure și de pe care s-a recoltat masa lemnoasă, legal sau ilegal. În pădurile proprietate publică aceste suprafețe nu sunt foarte multe pentru că aici avem de a face cu un sistem foarte riguros, iar reîmpădurea terenurilor de pe care s-a recoltat masa lemnoasă a fost făcută, în ciuda altor percepții, cu regularitate. Să fie patru – cinci mii de hectare anual. Dacă acestea ar fi eligibile și au fost luate în calcul pentru a fi finanțate din PNRR, ar fi cele mai sigure realizări în campania de împăduriri, întrucât sunt foarte bine inventariate, au clară situația juridică, au soluțiile de împădurire stabilite prin planurile de împădurire din amenajamente. Aici sunt de reținut două probleme: a) suprafețele de reîmpădurit sunt în majoritatea covârșitoare cele parcurse cu tăieri rase și sunt localizate în general în lunca și delta Dunării. PNRR nu susține utilizarea de specii alogene și își propune descurajarea creării de monoculturi cu cicluri scurte de producție (plopi, sălcii, salcâmi, etc.), deci acestea ar putea fi excluse. b) în perioada următoare multe suprafețe planificate a se parcurge cu tăieri rase – deci potențiale terenuri de reîmpăduriri – se vor bloca ca urmare a interdicțiilor de realizare a unor astfel de lucrări prevăzute în amenajamentele care vor face obiectul revizuirii pentru parcurgerea procedurilor complete de mediu (de curând au fost date două ordine de ministru în contextul infringementului pe păduri). Cu aceste două probleme, din cele patru – cinci mii de hectare anual, nu știu dacă ar mai rămâne o treime.

În pădurile proprietate privată sunt probabil mai multe suprafețe care s-ar preta pentru reîmpădurire, în special acolo unde, în perioada de după retrocedări, s-au tăiat la ras suprafețe importante fără ca proprietarii să-și îndeplinească și obligația legală de reîmpădurire. Dezavantajul ar fi că nu cred să existe un inventar cât de cât clar al acestor suprafețe. În plus: a) o parte dintre acestea sunt probabil regenerate pe cale naturală, (natura nu doarme!); b) există o multitudine de probleme în privința identificării limitelor acestor suprafețe, aplicarea legilor de retrocedare s-a făcut în mare parte pe documente cumulative și nu pe hărți și planuri corelate cu realitățile din teren; posibil ca o parte din problemă să fie descâlcită prin cadastrarea sistematică derulată de OCPI; c) sunt covârșitoare situațiile în care proprietarul de drept a decedat și succesiunile nu sunt realizate; mă gândesc că o finanțare, indiferent de forma acesteia, trebuie acordată unui proprietar cert, în viață, disponibil pentru angajamente legale, scrise; d) în situația cea mai probabilă a lipsei de amenajamente silvice, lipsesc soluțiile tehnice de împădurire (compoziție de împădurire, schema de plantare, dispozitivul de amplasare, tehnologiile de pregătire a terenului și solului, tehnologiile de plantare, etc.), căci, în ciuda aparențelor, crearea unei păduri nu se face după ureche; e) în PNRR sunt prevăzute ca proiectele de împădurire și reîmpădurire să facă obiectul procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului și evaluare strategică de mediu (raport de mediu), praguri care nu se trec decât cu o birocrație enormă, care implică bani și timp. Câte dintre terenurile de reîmpădurit din proprietățile private vor depăși problemele prezentate mai sus și vor putea fi regenerate prin PNRR? Mai intrăm și în discuții referitoare la disponibilitatea proprietarului de a se angaja la asemenea proiecte cu o birocrație enormă? Să mergem mai departe.

Împăduririle în afara fondului forestier. Extinderea suprafețelor de păduri ar fi cu adevărat marele câștig al PNRR-ului. Este bine cunoscut faptul că România are o poziționare biogeografică care o face vulnerabilă la schimbările climatice. Crearea de perdele forestiere de protecție (de toate tipurile: a căilor de comunicații, a câmpurilor agricole, a aglomerărilor urbane) și de păduri pe terenuri agricole, în special în regiunile din sudul, sud-estul și estul țării, ar fi măsura cu cel mai mare impact, ar aduce cele mai multe beneficii din perspectiva luptei pentru atenuarea schimbărilor climatice, pentru diminuarea efectelor produse de fenomenele de eroziune pluvială și de deflație (ca fenomen geomorfologic), a contribuției pozitive pentru purificarea aerului și apei, a înfrumusețării peisajului, a extinderii habitatelor și îmbogățirii diversității biologice ș.a.m.d.. Există și aici un inventar de probleme: a) majoritatea terenurilor agricole sunt în proprietate privată, nu mai reiau aspectele legate de cadastru, succesiune, etc.; Problema ar fi că proprietarii persoane fizice nu sunt prea dispuși să-și împădurească proprietățile agricole, fiindcă utilizarea agricolă le aduce beneficii financiare imediate (sunt destule măsuri de finanțare pentru agricultură: scheme de plăți directe, etc.); b) împădurirea unor terenuri agricole de mici dimensiuni (de ordinul hectarelor) și extrem de dispersate ar conduce la un coșmar în privința administrării ulterioare (știm ce s-a întâmplat cu proprietățile forestiere restituite, fragmentate, dispersate, inadecvat administrate!); c) birocrația excesivă poate amenința neatingerea țintelor din PNRR la termenele stabilite; mă văd nevoit să reiau că pentru realizarea efectivă a împăduririlor sunt necesare unele etape premergătoare: realizarea proiectelor de împădurire, realizarea studiilor pentru procedurile de mediu (cerute explicit prin PNRR!), iar toate acestea se fac după aplicarea succesivă a procedurilor de achiziții publice pentru proiectare, studii de mediu, execuție, etc., iar toate aceste etape birocratice înseamnă timp prețios; d) lipsa resurselor materiale și umane pentru realizarea împăduririlor; proiectele de împăduriri vor releva un necesar de puieți forestieri a cărui structură pe specii nu se cunoaște dinainte, iar producerea puieților în pepiniere înseamnă iarăși timp (unul – doi ani). Extrem de important este și faptul că proiectele de împăduriri înglobează resurse importante de manoperă, iar lipsa forței de muncă va fi o mare provocare; e) asigurarea sustenabilității în timp a plantațiilor create ridică multe semne de întrebare. Noi, silvicultorii, știm că o pădure se consideră creată nu când doar ai plantat-o, ci atunci când ajunge la reușita definitivă, adică la acel stadiu de dezvoltare când nu mai sunt necesare intervenții. Știm că acel moment poate fi la cinci, șapte, chiar nouă ani de la plantare, iar în acest interval puieții plantați se îngrijesc prin întrețineri, mobilizări ale solului, descopleșiri de specii ierboase, lucrări de protecție împortiva dăunătorilor, înlocuirea exemplarelor uscate, etc.. Cine va face aceste lucrări, cu ce fonduri?

M-am limitat doar la acestea, deși multe alte probleme ar putea fi obstacole mai mari sau mai mici în atingerea țintelor din capitolul păduri al PNRR-ului. Cu toate aceste dificultăți, PNRR-ul poate reprezenta un mijloc de îmbunătățire a condițiilor de mediu din România. Îmi permit să exprim unele opinii care cred eu că ar înlesni anevoiosul drum către atingerea, măcar parțială, a țintelor fixate.

a) Cred că în avangarda împăduririlor trebuie să fie cele care vizează extinderea suprafețelor cu păduri în terenuri agricole. Aici ar fi adevăratul câștig. Apoi, terenurile stabilite pentru împădurire trebuie să fie în primul rând cele din categoria terenurilor degradate, a căror fertilitate a scăzut prin utilizare intensivă și irațională în agricultură. Nu cred că trebuie împădurite decât, eventual, la scară mică terenurile agricole productive, fertile, pentru că de acestea este nevoie în egală măsură pentru producerea materiei prime pentru sectorul agroalimentar, zootehnic. Se impune crearea de perimetre de ameliorare (există cadrul legal foarte clar și coerent) pe versanții pâraielor torențiale, cu sau fără debit permanent de apă, expuși agresiv eroziunii pluviale de suprafață și adâncime și deseori pășunatului irațional. Ar fi un model judicios de organizare a teritoriului în care versanții expuși la eroziune să fie împăduriți, iar platourile și văile fertile să fie utilizate pentru agricultură. Acest mod de îmbinare armonioasă a terenurilor cu diverse folosințe este practicat pe scară largă în Europa înțeleaptă, acolo unde peisajele sunt fermecătoare. Explorați, de curiozitate, imaginile satelitare din ținutul Boemiei (zona de sud a bazinului Elbei, la sud de Praga) pentru a vedea excelenta îmbinare dintre păduri și câmpurile agricole roditoare. Le-am văzut pe viu, peisajele sunt încântătoare.

b) Proiectele de împăduriri trebuie să fie declarate în bună măsură (ca număr mă refer) de utilitate publică și interes național, județean, local. S-ar realiza astfel premisele pentru evitarea poticnelilor în situația juridică a terenurilor și s-ar depăși indeciziile proprietarilor cu privire la necesitatea și avantajele împăduririi proprietăților lor (și aici există cadru legislativ coerent și clar; sigur, implică bugete și proceduri). Soluția ar fi, așadar, în multe cazuri, exproprierea pentru cauză de utilitate publică, permițând astfel și o prioritizare a împăduririlor în raport cu eficiența acestora, cu valoarea raportului cost-beneficiu.

c) Proiectele de împăduriri trebuie să aibă o oarecare flexibilitate în privința soluțiilor tehnice. Nu ar trebui să ne cramponăm de situații în care, spre exemplu, în compoziția de împădurire în loc de o specie de ajutor, de amestec sau arbust am introdus o specie echivalent ecologică. Am întâlnit cazuri de funcționari obtuzi care au blocat proiecte pe astfel de motive.

d) Proiectele de împăduriri trebuie să cuprindă tehnologii care înglobează cât mai multe lucrări mecanizate și cât mai puțină manoperă. Este o penurie de forță de muncă și, apropo de acest aspect, manopera din proiecte trebuie prevăzută la salarii orare atractive și nu la cele corespunzătoare salariului minim pe economie.

e) Proiectele de împădurire trebuie să aibă o perspectivă clară din punct de vedere al asigurării finanțării pentru lucrările ulterioare, necesare conducerii până la reușita definitivă. Nu în ultimul rând, pădurile create trebuie să fie incluse ulterior în sisteme de administrare stabile, care să asigure integritatea acestora pentru îndeplinirea adecvată a funcțiunilor și rolului pentru care au fost create.

f) Proiectele de împădurire trebuie să înceapă urgent. Orice întârziere ne va aduce în imposibilitatea atingerii ambițioaselor ținte specificate în program.

PNRR-ul reprezintă așadar o șansă istorică pentru ca România să îndeplinească acest deziderat al extinderii teritoriilor ocupate cu păduri. Ține de modul în care noi, toți cei care formăm sistemul, înțelegem importanța acestuia, planificăm și organizăm judicios activitățile astfel încât toate piedicile, sumar descrise mai sus, să fie depășite la timp.

P.S.: În toate programele de guvernare, începând din 2000 și până în prezent, tema extinderii suprafețelor de păduri a fost nelipsită. Sunt convins că toate guvernele au fost pline de bune intenții, propunându-și însă fără să știe ce implică, împădurirea a zeci de mii de hectare pe ciclu electoral. Mai nimic din ce s-a propus nu s-a realizat pentru că, atunci ca și acum, o serie de probleme birocratice, administrative, legislative, financiare au împiedicat realizarea acestor investiții. Să sperăm că acum va fi altfel.