Guvernanța corporativă și vânzarea pădurilor statului

Deși mi-am propus să iau o pauză de la scrisul pe blog pentru o vreme, agitația care a cuprins sectorul silvic în ultimul an mă determină să exprim unele opinii față de o temă majoră, cea a adoptării sistemului de guvernanță corporativă la întreprinderile publice, inclusiv la cele de administrare a pădurilor. Decizia Guvernului României de a adera la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) și de a adopta principiile de guvernanță corporativă a fost prezentată angajaților din sistemul de administrare a pădurilor de stat ca pe o intenție de netăgăduit pentru ca oculte interese să pună mâna pe pădurile statului, ultima avere pe care statul o mai are. O avere evaluată la 100 de miliarde de euro ar urma să se înstrăineze cu complicitatea Statului Român!
Nu contest că există, probabil, interese pentru pădurile României. Au existat dintotdeauna, dar acum, contextul adoptării principiilor de bună guvernanță în întreprinderile publice este altul, pe care, pentru o corectă informare a celor cărora li se prezintă cu consecvență scenarii apocaliptice pentru sistemul de administrare silvică din România, angajați ai Romsilva sau ai ocoalelor de regim ale UAT-urilor, am să îl explic în continuare.
Asemenea majorității cetățenilor de pretutindeni, și noi, românii, ne dorim o infrastructură mai bună, apă curentă, asfalt, o viață mai prosperă și toate acestea cât mai repede cu putință. An de an, consumăm ca țară mai mult decât producem, trăim în parte pe datorie, iar când cheltuielile depășesc veniturile, nu ai altă soluție decât să te împrumuți. Țările membre ale OECD își finanțează deficitele bugetare la dobânzi mult mai bune decât țara noastră întrucât sunt, în evaluarea finanțatorilor, țări cu economii mai stabile, cu mecanisme de bună guvernare a afacerilor statului, cu riscuri mai scăzute în privința rambursării la termen a împrumuturilor. Pentru acest motiv, țara noastră și-a dorit și a solicitat să adere și ea la OECD, iar în ianuarie 2022 a primit decizia Consiliului OECD de începere a negocierilor. Câteva luni mai târziu, Consiliul OECD a aprobat Foaia de parcurs, document care fixează termenii, condițiile și etapele procesului de aderare a României la Organizație și urmărește alinierea legislației, politicilor și practicilor interne cu cele ale OECD. În baza prevederilor Foii de parcurs, 26 de comitete ale OECD (între ele și cel de guvernanță corporativă) urmau să realizeze audituri și rapoarte pentru a evalua măsura în care România este tehnic pregătită pentru aderare. 
Raportul Grupului de Lucru pentru Proprietatea Statului al OECD, realizat la cererea guvernului României, publicat în ianuarie 2023, critică sever practicile naționale de desemnare a bordurilor de conducere prin numiri provizorii și imixtiune politică precum și lipsa unor indicatori de performanță cheie asumați. Studiul realizat pe primele 50 cele mai mari companii de stat din România arată că doar 28% dintre membrii bordurilor de conducere sunt definitivi, recrutați prin procedurile stabilite de legislația de bună guvernanță în vigoare, 72% fiind numiți provizoriu, în timp ce numirile conducerilor executive sunt 39% definitive și 61% provizorii.

Același raport relevă o altă situație inadecvată bunei guvernanțe a statului și anume faptul că, în cazul a 151 de întreprinderi publice, doar 21% dintre întreprinderi au indicatori de performanță cheie stabiliți pentru membrii bordului de conducere în acord cu legislația aplicabilă, în timp ce în 79% din cazuri aceștia nu sunt stabiliți. De asemenea, în cazul managerilor executivi, 82% nu aveau fixați indicatori de performanță cheie, doar pentru 18% dintre aceștia fiind stabiliți în acord cu prevederile legale.

În acest context încep discuțiile modificării legislației naționale privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, OECD cerând țării noastre să-și actualizeze legislația pentru ca întreprinderile la care statul sau autoritățile locale au capital majoritar să fie administrate pe principii de guvernanță corporativă. Concret, OECD-ul cere ca în întreprinderile publice de nivel central sau local, statul și autoritățile locale să aplice mecanisme de desemnare a membrilor din bordurile de conducere pe bază de selecție competitivă, să se definească indicatori cheie de performanță (KPIs) pentru persoanele desemnate, să se realizeze mecanisme de remunerare a persoanelor de conducere în acord cu performanțele realizate. OECD-ul solicită totodată și înființarea unui „câine de pază” (astfel se înființează AMEPIP) care să vegheze dacă principiile de bună guvernanță sunt adecvat aplicate și să sancționeze eventualele derapaje.
În altă ordine de idei, OECD solicită țării noastre să respecte principiile de bună guvernanță în întreprinderile publice și să delimiteze activitățile de serviciu public, finanțate din bugetul de stat sau bugetele locale, de activitățile comerciale. Raționamentul acestei cerințe este simplu și justificat: orice întreprindere, indiferent dacă are capital de stat sau privat, trebuie să se supună unor reguli de piață liberă, să nu existe riscul ca anumite costuri ale activităților comerciale să fie acoperite din fonduri bugetare destinate serviciilor publice, creându-i astfel un avantaj competitiv unei anumite entități publice în detrimentul altor actori de pe piață. Ghidul OECD nu impune o separare obligatorie în entități distincte, dar obligă la o evidență separată și transparentă a cheltuielilor pentru cele două tipuri de activități.
Proiectului de lege de modificare a prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a inclus aceste cerințe. S-a făcut chiar exces de zel în prima variantă a proiectului (tipic românesc când vine vorba de acte normative preluate de la UE!) în care separarea activităților de serviciu public de cele comerciale era prevăzută ca un imperativ, peste cerințele din ghidul OECD care lăsa și opțiunea separării contabile, funcționale a activităților în cadrul întreprinderii, fără o separare în entități distincte.
Prevederile acestui proiect de lege au declanșat o adevărată avalanșă a suspiciunilor și rumorilor că Romsilva, principalul administrator al pădurilor de stat, este predilecta entitate vizată, că prin această lege nu se dorește decât ca pădurile țării să intre pe mâna străinilor. S-a proliferat și ideea că pentru păduri trebuie să se aplice managementul forestier durabil și nu guvernanța corporativă care urmărește maximizarea profitului. Cum la noi veștile proaste și mai ales cele cu tentă dramatică circulă ușor, fără să treacă multe filtre ale rațiunii, s-a creat o panică generalizată în rândul silvicultorilor cum că sfârșitul Romsilva e aproape. S-a pledat, protestat și militat îndelung ca Romsilva să fie exceptată de la prevederile guvernanței corporative, pe motivul că aceasta nu e potrivită pentru păduri.
Argumentul pentru care scriu acest articol este acela de a oferi celor interesați, în special colegilor din Romsilva, o analiză obiectivă asupra contextului, așa cum l-am perceput eu, documentându-mă în detaliu asupra situației. Mă gândesc că e de datoria noastră până la urmă, a celor care facem parte din sistem, să ne informăm reciproc. Nu pretind că dețin adevărul absolut, dar am sentimentul că ne zbatem în îngrijorări nejustificate, rodul lipsei de informare obiectivă. Sper ca articolul să aducă o oarecare liniște pe subiectul guvernanței corporative, având următoarele argumente:
1. Pădurile țării vor fi gospodărite în continuare respectând principiile managementului forestier durabil, adică acea utilizare echilibrată a resurselor forestiere, chiar dacă structurilor de administrare li se aplică guvernanța corporativă. Între aceste două concepte nu există nicio incompatibilitate, sunt lucruri diferite și nu se contrazic, unul se referă la principiile, conceptele, metodele și tehnicile de gospodărire sustenabilă a pădurilor, celălalt la modul de funcționare a aparatului administrativ (din 2011 aceste două concepte oricum au coexistat);
2. În opinia mea (ca simplu cititor de lege, fără pretenții de expertiză juridică), Romsilva nu va face obiectul prevederilor privind separarea activităților pentru simplul motiv că, în activitatea de administrare a pădurilor de stat, această entitate nu prestează servicii publice în sensul în care acestea sunt definite în Codul Administrativ (litera kk, de la art. 5 și în Partea a VII-a – art. 580 la 596). Prin urmare, din perspectiva legislației de guvernanță corporativă, puțin probabil ca Romsilva să facă obiectul unei sciziuni.

Concluzionez afirmând că Romsilva este o organizație de stat, iar proprietarul, Statul Român, prin instituțiile responsabile, va avea oricând posibilitatea reformării, restructurării, reorganizării, listării la bursă, privatizării, desființării acestei entități. Cred însă că, atâta vreme cât noi, cei care formăm acest sistem, vom milita pentru profesionalism, corectitudine, transparență – practici de bună guvernanță, așa cum cred că sunt și recomandările OECD, avem mult mai multe șanse să rezistăm în timp decât dacă vom încerca să supraviețuim având în sistemul nostru de valori jumătăți de adevăr, șmenuri, impostură, manipulare. Sunt absolut convins că Romsilva va continua să existe ca o entitate robustă și stabilă timp îndelungat de acum înainte datorită majorității bune a oamenilor săi și a unei bunei conduite în organizație, fără să fie nevoită să aștepte divina providență de la eroi pământeni care luptă să salveze regia din mâinile cotropitorilor.