Se discută mult în spațiul public despre dezvoltarea durabilă a comunităților umane ca deziderat către care acestea aspiră. Domeniul pădurilor nu a putut sta deoparte și a asimilat la rându-i acest concept, fiind des uzitată expresia de gospodărire/gestionare durabilă a pădurilor. Dar ce înseamnă asta? Este acest concept integrat în activitățile de management al pădurilor din țara noastră? Care este modul concret în care acesta se aplică? Vă propun să aruncăm o privire asupra acestor aspecte.
Conceptul de dezvoltare durabilă a primit cea mai cunoscută definiție în raportul Our common Future al Comisiei Brundtland. Conform acestuia „dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”.
În România sunt șapte milioane de hectare de păduri, unele proprietate publică, altele proprietate privată și, indiferent de natura proprietății, acestea sunt supuse regimului silvic, adică unui întreg set de reglementări tehnice, juridice, economice. Legea obligă (la nivel de principii actul esențial de reglementare în domeniul pădurilor este Codul Silvic – legea 46/2008) ca pădurile să se gospodărească după un plan de management elaborat pe 10 ani, în limbajul de specialitate numit amenajament silvic. Fac excepție de la această regulă proprietățile mai mici de 10 hectare pentru care nu este obligatorie întocmirea unui amenajament silvic, dar nici nu se pot face tăieri peste 3 mc/an/ha, considerat un nivel rezonabil pentru extragerea arborilor uscați, rupți, etc.
Așadar amenajamentul silvic devine instrumentul esențial pentru gospodărirea pădurilor din România. După cum spuneam, acesta se elaborează pe o perioadă de 10 ani (excepție fac pădurile cu specii repede crescătoare pentru care perioada este de 5 ani), pentru un teritoriu clar delimitat spațial pe care silvicultorii îl numesc unitate de producție sau de protecție (U.P.). Elaborarea acestuia presupune un proces ce se întinde pe mai mulți ani, fiind cheia a ceea ce se va întâmpla în următorul deceniu cu respectivele păduri. Se pornește întotdeauna de la obiectivele socio-economice și ecologice pe care acele păduri trebuie să le atingă (așadar de la nevoile oamenilor) și, pe baza acestora, se realizează zonarea funcțională a pădurilor din cadrul unității de producție. În teritoriul respectiv se delimitează două grupe de păduri: cu funcțiuni prioritare de protecție și/sau cu funcțiuni prioritare de producție. În cadrul grupei pădurilor cu funcțiuni prioritare de protecție pot fi stabilite păduri cu funcțiuni hidrologice, de filtrare și purificare a apelor, în proximitatea cursurilor permanente de apă, păduri cu funcțiuni predominante pedologice, de protecție a solurilor împotriva eroziunii pe terenuri cu pante mari, păduri cu funcțiuni climatice în special în zone aride, cu climate potrivnice, păduri cu funcțiuni sociale, de recreere, în jurul aglomerărilor urbane și a unităților sanitare, păduri de interes științific și protecție a ecofondului și geofondului forestier în zone cu arborete valoroase constituite în rezervații de semințe, păduri virgine și cvasivirgine și altele asemenea și păduri cu funcțiuni speciale de conservare și ocrotire a biodiversității în parcurile naturale și naționale și în rezervații ale biosferei. În cadrul grupei pădurilor cu funcțiuni prioritare de producție de lemn se pot delimita arborete pentru producerea de lemn de calitate superioară cum este lemnul de rezonanță, lemnul pentru furnire estetice și tehnice și cherestea, lemn pentru tocătură, pastă pentru celuloză și altele. Prin urmare, prin amenajament se stabilește foarte clar rolul pe care îl vor juca pădurile pentru deceniul de aplicare, iar produsul zonării funcționale îl reprezintă o „hartă” a unității de producție în care sunt delimitate pădurile pe grupe și subgrupe funcționale. Odată stabilite funcțiunile, se stabilesc și alte elemente esențiale în elaborarea amenajamentului silvic, așa-numitele baze de amenajare referitoare la modul generic în care se asigură regenerarea pădurilor (regimul), compoziția – țel, tratamentele aplicate, exploatabilitatea și ciclul de producție, chestiuni prea tehnice pentru a fi detaliate într-un astfel de articol. Pe baza acestor elemente, urmează aplicarea unor principii, concepte, metode specifice amenajării pădurilor, dendrometriei, auxologiei, biostatisticii și ecologiei forestiere ce integrează modelări matematice complexe și care fundamentează măsurile silvotehnice, adică toate lucrările care se vor executa în păduri în deceniul de aplicabilitate al amenajamentului pentru ca arboretele noastre să își mențină sau să capete structuri funcționale optime funcțiunilor atribuite. Amenajamentul silvic prezintă, în capitolul de planuri de amenajament, detalii „la nivel celular” privind lucrările care trebuie să aibă loc în fiecare arboret din unitatea de producție. De reținut că, încadrarea unor arborete în grupa pădurilor de protecție nu exclude intervențiile. În regim de non intervenție vor fi tratate doar păduri declarate prin lege în categoria rezervațiilor științifice, a pădurilor virgine și cvasivirgine, a zonelor de protecție strictă și integrală din parcurile naționale și naturale și altele asemenea. În celelalte păduri de protecție se va interveni cu lucrări ce au ca scop optimizarea structurilor acestora. Un arboret care are ca funcțiune prioritară protecția împotriva eroziunii solului va putea să-și exercite mai bine rolul dacă este alcătuit din specii mai multe, cu înălțimi și etaje diversificate. În măsura în care o pădure nu are astfel de caracteristici, prin amenajament se vor prevedea lucrări silvice care, în mod concret presupun extragerea unor exemplare, adică tăieri de arbori. La fel de valabil este şi faptul că atribuirea funcțiunilor de producție de lemn unor păduri nu înseamnă deloc tăierea acestora după bunul plac al cuiva, acestea stabilindu-se prin aceleași amenajamente silvice.
Această abordare pune astfel în mijlocul conceptului de gospodărire a pădurilor omul cu toate nevoile sale, deopotrivă cele pentru un mediu curat și așa-zisele servicii ecosistemice, cu cele pentru nevoia de lemn de foc și diverse bunuri din lemn și/sau derivate și nu pune în pericol epuizarea resurselor forestiere. Modul concret în care conceptul de dezvoltare durabilă se aplică pădurilor in țara noastră este asigurat prin elaborarea și aplicarea amenajamentelor silvice, cu întreaga paletă de măsuri silvotehnice cuprinse în prevederile acestuia.
Am prezentat aceste lucruri doar pentru a vă face să înțelegeți că gospodărirea pădurilor din România nu se face la întâmplare. Silvicultura din țara noastră are școli medii și superioare de prestigiu, are în spate ani de cercetare fundamentală și aplicativă, are structuri de administrare de tradiție, are buni practicieni și specialiști. Silvicultura din țara noastră se bazează pe amenajamente silvice care integrează principiul continuității enunțat încă din 1785 de către silvicultorul german Georg Ludwig Hartig, creatorul primei școli de silvicultură din Europa și al cărui esență nu este altceva decât conceptul de dezvoltare durabilă din raportul Our common Future al Comisiei Brundtland. Mărturia sustenabilității modului de gospodărire a pădurilor din România o reprezintă însăși existența numeroaselor păduri de mare valoare în fondul forestier național.
În perioada ce a urmat proceselor de retrocedare a proprietăților forestiere mai ales, dar și în acea perioadă tulbure de după revoluția din decembrie, sărăcia, incultura, uneori lăcomia noilor proprietari de păduri sau a unor persoane din structurile de administrare a pădurilor, incompetența și parvenitismul au făcut ca în păduri să se întâmple fapte reprobabile, tăieri ilegale care nu au nicio legătură cu actul de gospodărire durabilă a pădurilor. Pentru aceste lucruri autoritățile trebuie să găsească soluții de prevenire, de combatere și de pedepsire a făptuitorilor. Sunt de acord că societatea civilă trebuie să contribuie și ea activ la identificarea acestor situații. Nu pot fi de acord însă cu acele opinii radicalizate ale societății civile care ies din sfera raționalului, vorbesc în multă necunoștință de cauză despre silvicultură și despre cum ar trebui aceasta să fie făcută în România fără să aibă nici cea mai elementară pregătire în acest domeniu destul de complex, nu pot fi de acord cu cei care hulesc deopotrivă hoții de lemne și pe silvicultorii care își fac meseria cu pasiune și devotament. Îndemn societatea civilă și presa să acționeze în sensul identificării reale a tuturor nevoilor societății pe care pădurea le-ar putea satisface și să privească tagma silvicultorilor ca pe un partener cu știința și experiența necesară administrării pădurilor țării pentru binele public. Altfel, prezum că interesul unei părți a societății civile nu e decât inflamarea unui subiect și ținerea lui fierbinte pentru ca populația să contribuie cu like-uri pe Facebook și eventual cu donații. Satisfacerea echilibrată a nevoilor pe care oamenii le au în legătură cu pădurea se face în toată lumea civilizată și dezvoltată cu înțelepciune, cu știință de carte și experiență practică. Gospodărirea pădurilor trebuie să se raporteze la om și la toate nevoile sale reale, pentru că doar așa pădurile vor integra conceptul de sustenabilitate, echilibrul între nevoile ecologice, economice și sociale.
Silvae - Coram publico 